Avantajele pe care un covor le aduce locului unde este amplasat sunt multiple, de la păstrarea curățeniei, izolare fonică, protecție și dezinfectare, până la aspectul cel mai frumos și anume, designul interior plăcut. Mai există un tip de covoare cărora nu le dăm foarte mare importanță, deși ele ne întâmpină chiar de la intrarea în locuință.

Practice, dar și aspectuoase

De regulă, ne gândim că este important ca aceste covorase de exterior trebuie să fie în primul rând practice. Este și normal, pentru că sunt așezate chiar la intrarea în locuință sau în instituții și clădiri de birouri, ceea ce face ca murdăria să fie ținută la distanță. Este suficient să te ștergi bine pe acesta, și în acest fel se va menține curățenia mult mai bine în interiorul spațiilor în care urmează să intri. Acesta poate fi așezat fie la exterior, cât și la interior, dar trebuie să fie curățat regulat și obligatoriu, mai ales în această perioadă, trebuie să îi aplici un strat de protecție împotriva microbilor.

De asemenea, nu uita nici de aspectul acestora. Este important să alegi ceva care îți place, care se potrivește cu felul în care este amenajată locația sau locuința. Din fericire, în magazinele de specialitate există astfel de covorașe, într-o gamă variată de modele, dimensiuni și culori.

Materiale

Referitor la materialele din care sunt realizate, de regulă sunt de preferat cele din fibră de cocos, cauciuc sau polipropilenă, sau orice altceva care împiedică alunecarea. Nu credem că mai este necesar să motivăm de ce este nevoie de un astfel de covoraș, nu-i așa?

Te scapă de mizerie, dar și de germeni

Fie că alegi covorașe de exterior sau covorașe de interior pentru intrări, acestea nu trebuie să-ți lipsească din două motive evidente. Te ajută să controlezi mai bine curățenia din interior, dar și să ții sub control germenii sau bacteriile pe care le poți aduce pe talpa încălțărilor, de afară. Același lucru rămâne valabil și când vine vorba despre intrarea într-o clădire, indiferent dacă avem de a face cu uși rotative sau normale.

Covorașe dezinfectante

După cum prea bine știm, nu trăim într-un spațiu total aseptic. Din contră. Cu atât mai mult, în condițiile actuale, trebuie să fim mai atenți decât oricând la respectarea măsurilor de igienă și de protecție. De aceea, recomandarea este să se apeleze la covorașe dezinfectante, în special în cazul spitalelor, unităților sanitare, școlare, a magazinelor alimentare, instituții ale statului, birouri, saloane de îndrumusețare și altele. În acest fel, ai parte de o igienizare profesională și o curățenie exemplară, cu condiția să apelezi la cei mai buni profesioniști de la care să îți achiziționezi produsul.

Contează enorm și să le utilizezi și să le aplici corect. Recomandarea specialiștilor este ca acestea să fie amplasate chiar la intrare, și poate că nu ar fi o idee chiar atât de neobișnuită să le alegi și pentru locuința proprie. Vei reuși să ții sub control curățenia, dar nu vei lăsa nici germenii sau bacteriile să pătrundă în casa ta.